luni, 30 decembrie 2024
Primaria Comunei Pestisani

Festivalul RomânIA Autentică, Hobița – Peștișani, Gorj – 23-24 Iunie 2018

15 iunie 2018 Evenimente

Primăria și Consiliul Local Peștișani vă invită la a treia ediție a festivalului RomânIA Autentică sub denumirea România 100, Hobița 500 ce va avea loc în satul Hobița în perioada 23-24 Iunie 2018. Acest proiect cultural este finanțat de Ministerul Culturii și Indentității Naționale.

Programul este unul amplu şi cuprinde vernisaje, expoziţii, simpozioane, lansări de carte şi o mulţime de spectacole. Adriana Antoni, Tavi Colen, Olguţa Berbec, Valentin Sanfira sau Dumitru Fărcaş sunt doar câţiva dintre artiştii care vor urca pe scena din Poiana Mare.

Demarat în anul 2016, Proiectul “RomânIA Autentică“ a fost organizat într-un parteneriat al Asociației Antreprenorilor din România și Asociației Flori de Ie cu Primăria și Consiliul Local Peștișani. Fiind o reușită, încă de la prima ediție, Festivalul a atras mii de persoane îmbrăcate în ia românească, readucând pe locul său binemeritat brandul de ie.

A doua ediție, din 2017, a făcut ca, mulțumită eforturilor Cristinei Chiriac, președinta Asociației Antreprenorilor din România, acestui demers să i se alăture și Municipiul Iași, astfel încât la Hobița și la Iași s-au adunat zecii de mii de persoane purtătoare ie care au sărbătorit românește și au avut parte de spectacole de excepție ale marilor artiști populari ai României.

Anul acesta, 2018, RomânIA Autentică se dezvoltă și lângă Hobița Gorjului și Iași se alătură și Municipiul Brașov. În anul Centenar, al sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire, ia românească este celebrată în Moldova, Ardeal și Țara Românească, fiind o reunire a neamului și prin prisma minunatului port popular românesc.

În același timp, la Hobița – Peștișani, se sărbătoresc 500 de ani de la prima atestare documentară a satului care l-a dat lumii pe marele Constantin Brâncuși. În acest sens Primăria și Consiliul Local Peștișani organizează mai multe evenimente premergătoare Festivalui, evenimentele fiind organizate în cadrul proiectului “România 100, Hobița 500”, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Mulțumim pentru tot sprijinul acordat și de către Consiliul Județean Gorj, Prefectura Gorj, Primăria Târgu Jiu, Ansamblul Profesionist “Doina Gorjului”, Școala Populară de Artă, Muzeul Județean, Asociației “Acasă la Brâncuși”, dar mai ales presei gorjene și naționale.

Vă așteptăm cu drag pe 23 și 24 iunie la Hobița, Peștișani, Gorj.

Sari la conținut