joi, 21 noiembrie 2024
Primaria Comunei Pestisani

INFORMARE

7 mai 2019 Anunturi

Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care funcţionează pe raza Comunei Pestișani, care au nevoie de forţă de muncă şi care doresc să contracteze ca zilieri persoane apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social, se pot adresa Primăriei Comunei Pestișani.

Această nouă activitate este disponibilă ca urmare a modificărilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat prin Legea nr.192/2018, scopul modificării fiind acela de a valorifica forţa de muncă locală. În baza acestor prevederi, Primăria Comunei Pestisani va întocmi planul de activităţi sezoniere în funcţie de solicitările primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale.

Concret, persoanele juridice care au nevoie de forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere vor transmite o cerere în scris la sediul Primăriei Comunei Pestișani sau la adresa de e-mail primaria@pestisani.ro, precizând activitatea pentru care au nevoie de zilieri, numărul de lucrători solicitaţi şi perioada de desfăşurare a activităţii respective.

Trebuie precizat faptul că modificările legislative prevăd şi remunerarea zilierilor pentru activitatea desfăşurată. Remuneraţia, norma de lucru, precum şi alte obligaţii şi îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Sari la conținut